Numai online

Dhyanna Prințesa Dacă - vol. III - Călăreții de Smarald, autor: Paul Buică

D-DPD-V3-CDS-E1-MOBI

Cel de al treilea volum în format electronic (MOBI) al trilogiei „Dhyanna Prințesa Dacă” din Colecția „Dhyanna”

Mai multe detalii

În stoc

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 2 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 2 puncte de loialitate care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,00 lei.


26,00 lei

Fisa tehnica

Autor: Paul Buică
Editură: Odris
ISBN: ISBN 978-606-94651-0-3 Vol. 3 : Călăreții de Smarald. - 2019. - ISBN 978-606-9073-02-5
Colecție: Colecția Dhyanna
Tip carte: Ediție electronică
An apariție: 2018
Edițiea: I.
PRODUS VIRTUAL format MOBI (Kindle)
Copyright © Editura Odris Toate drepturile rezervate Editurii Odris

Informatii

Despre carte:

O carte care te fură timpului pe care crezi ca îl trăiești și te lasă, dincolo de spațiu și timp, pe mâini pricepute în a pune om-ul in matca lui de OM, în deplină armonie cu viața, natura și originile sale cele sfinte. În locurile unde Înțelepții vechii lumi pierdute au ridicat un neam de oameni drepți și aprigi numiti Daci, pe teritoriul Sfintei Dacii.

Nu reinventează roata și nici istoria. Cartea ofera doar o poartă fiecărui suflet-cititor ce-i va ține companie Prințesei Dace - Dhyanna într-o călătorie a regăsirii și renașterii, interioare și exterioare. Pentru a crea a lume noua. O lume care, în fapt, n-a pierit niciodată, doar așteaptă să fie redescoperită și „văzută” de către cei care simt dorul unei vieți trăită în Înțelepciune și Armonie cu Natura, cu demnitate și drag de libertate.

"În Dacia te simţi pretutindeni Acasă. Munţii semeţi, cu cuşmele lor de gheaţă, stepele aspre dinspre Soare-Răsare, Marea Cernită, brăzdată de pânzare, Donarisul cu bogăţia sa de peşte şi ape hrănitoare pentru însetatele holde, dealurile roditoare dinspre Soare-Apune, râurile ce se reped să scrie semne în stânci şi unduie apoi alene în şesuri odihnitoare, grotele tainice în care trudesc Înţelepţi şi Ucenici cu inimi înflorite, cascadele urlătoare, tăurile culmilor şi lacurile din adâncurile munţilor, pădurile umbroase şi holdele aurii în care Soarele însuşi îşi află oglinda, vieţuitoarele pământului, apelor şi văzduhului, toate te primesc şi te petrec cu cântec doinit de drag, cu miresme însorite de prospeţime, toate îţi dăruiesc Înţelepciunea acestui loc în care Creatorul a poposit şi a revărsat, din Sacul Său Luminos, Bogăţia şi Iubirea Sa".

Trecutul si Viitorul se topesc în fața Eternului Prezent al Dacilor Liberi și Înțelepți, și deschid larg o poartă prin care ești invitat să pășești. De aici, Călătorule, inima ta va ști să iți îndrume pașii Acasă.

Camelia Moga


Fragmente din cartea Dhyanna Prințesa Dacă vol.III de Paul Buică:

Prolog

- Ce faci, Bunicule, dormi?
- Ascult Țâncul Pământului, prințesă mică.
- Ce este Țâncul Pământului, Bunicule?
- Este Ritmul Inimii Mamei Pământ.
- Eu credeam că este un țânc, un copil care plânge pe care doar tu îl auzi, nu îl vezi...
- Poate fi asemuit cu gânguritul unui Prunc ce se bucură de Viața pe care a primit-o în Dar. Poate fi asemuit cu Tresărirea imperceptibilă Ochilor Trupului nostru sau a unei frunze atunci când crește, cu Ritmul micilor valuri de la marginea mării atunci când vântul se odihnește în Înalturi, cu respirația Firii Înconjurătoare la care nu luăm aproape niciodată seama, cu Vibrația fiecărui Element al Alcătuirii Planetei Mamă Pământ. Este un Ritm fără de care nu putem trăi. Este un Ritm ce ne aduce Pacea în Inimi atunci când îl percepem cu toată Ființa noastră. Este Ritmul Inimii Pruncului din Inimile noastre.
- Bunicule, este ca atunci când Pruncii și Pruncuțele se liniștesc și adorm deîndată ce Mamele lor îi iau în brațe și ei le simt bătăile Inimii?
- Așa este, prințesă mică. Este Ritmul Inimii Mamei Pământ, cea care ne-a dat Viață și la Pieptul căreia am ființat în mii de Vieți până acum, la Pieptul căreia vom ființa câte Vieți va fi încă nevoie pentru a ne ridica atât de mult în Cunoaștere și pentru a dobândi atât de multă Înțelepciune încât să putem păși printre Stele ca Oameni Solari, ca Oameni Înveșniciți și ca Zeițe și Zei. De la Omul de Lut, neștiutor și chinuit de spaime până la Omul Solar, Omul Bun ce ființează în Lumină și în Iubire, la Omul Înveșnicit și la Omul Înzeit, Calea nu este atât de lungă pe cât ar putea părea a fi. Este doar o Alegere pe care o facem atunci când înțelegem că ne-am născut pentru A Fi și pentru A Înfăptui cu Bucurie, cu Dăruire, cu Iubire tot ce am primit în Dar ca Temei și Menire în Viață și poate că încă mult mai mult. Această Alegere are Puterea de a ne transmuta alchimic toate Alcătuirile Trupului și de a le Înveșnici. Să ființezi în Armonie Deplină cu Firea Înconjurătoare, să ființezi în Iubire și în Bucurie, este cea mai ușoară Cale pe care pășind, îți vei Înveșnici Viața asemenea Zeilor Părinți, asemeni Zeilor Atlanți, Pelasgi, Geți și Rumâni, ai căror urmași suntem.
- Ce Înțeles, ce Ocrotire și ce Îndrumare are această Rostire a ta pentru mine, Bunicule? Deslușește-mi, te rog, Taina Cuvintelor tale de Folosință!
- Cu Dragă Inimă, prințesă mică. Pentru ca tu ca să înțelegi pe deplin Rostul nostru pe acest Pământ al Iubirii, îți voi împărtăși acum povestea Călăreților de Smarald, așa cum ți-am promis.
- Sunt cu Inima deschisă, cu Sufletul scăldat în Lumină și cu urechile ciulite. Doar Ochii Trupului îmi voi închide pentru a primi și pentru a înțelege limpede în Inimă și în Minte, Rostirea ta.
- Ascultă!.

Partea a VII-a
Călăreții de Smarald

Se împlinesc trei sute de ani de când toate Neamurile Geților s-au retras în Munți din calea hoardelor ce s-au revărsat și se revarsă necontenit asupra acestui Tărâm Minunat pe care ne-am născut în Trupuri de Om. De la Oceanul Șarpelui până la Munții cei Mari dinspre Soare Răsare, de la Marea dinspre Miază Zi până la Mările Înghețate dinspre Miază Noapte, întregul nostru Tărâm, cel numit de Atlanți, Tărâmul Mamă, a fost și este călcat de copitele cailor acestor valuri nesfârșite de sălbatici ce distrug totul în calea lor. Ne-am retras în Munți pentru ca acolo, la adăpostul Stâncilor, la adăpostul Pădurilor Roditoare și al Căilor de Piatră, să ne putem crește în Pace și în Armonie, Pruncuțele și Pruncii, să ne putem întări și într-o zi ne vom putea întoarce victorioși pe pământurile noastre, fără teamă ca Viețile Părinților, ale Pruncuțelor și ale Pruncilor noștri vor mai fi vreodată în primejdie. De trei sute de ani de când a început acest război al tuturor hoardelor de sălbatici împotriva noastră, îi lovim neîncetat, le slăbim Puterile, îi alungăm pentru un timp și apoi ne retragem în Munții noștri ce ne sunt Ocrotitoare Casă. Vrăjmașii nu au curajul să intre în trecători și să urce pe Dealurile și pe Munții noștri. Vederea Pădurilor Neguroase și a Stâncilor îi îngrozește. Pe acolo pe unde ei trec, distrug așezările, templele, grădinile, livezile, tot ce este făcut de mâna Omului Harnic și Inteligent. Vrăjmașii nu lasă piatră peste piatră și îi ucid pe toți cei pe care îi prind. Le este frică de orice este ridicat de Semenii noștri pentru că trăiesc cu spaima cumplită, că în spatele fiecărui zid, se află temuți Războinici Geți ce îi vor ataca și îi vor nimici. De Munți și de Păduri le este și mai teamă pentru că nu înțeleg cum de Cete de Luptători Geți înspăimântători la vedere, apar ca de niciunde, atunci când ei nici nu se așteaptă.….”

Tulnicul preia tonalitatea Sfintelor Zâne şi vesteşte Tărâmului Sacru neclintirea noastră. Simt privirea aprigă a Regelui Decebal îndreptându-se către mine şi ştiu şi înteleg în Inima mea că va fi în tot timpul de-a dreapta mea, că mă pot bizui oricând pe braţul lui puternic şi pe Înţelepciunea Sa, că pot merge oricând în Piatra Craiului, acolo unde Fiinţa Sa îşi are sălaşul, să-i cer Sfat de Taină. Văd şi Iubirea, şi încrederea, şi duioşia din ochii săi şi îmi amintesc că, atunci când eram foarte mică, îl trăgeam de barbă, iar el râdea atât de tare încât nu mai auzeam nimic. Marele Lup Alb se apropie şi ştiu că El şi haitele sale de lupi netemători şi Desăvârşiţi Luptători îmi vor fi şi pe mai departe cei mai buni prieteni alături de Nemuritorii Luptători Daci, în vremurile de luptă ce vor veni şi în acei o mie de ani de pace vestiţi din timpuri străvechi, atunci când eu voi fi Regina Daciei Sfinte. Paznicii din Nevăzut mă privesc cu încredere. Înţelepţii Daci au în ochi Credinţa Neţărmurită, iar din piepturi le izvorăşte Iubire. Înţeleptul Aisus şi Zâna Aleanului se apropie şi îmi dăruiesc o ramură de măslin înflorit. Este un semn al recunoaşterii şi preţuirii Armoniei Desăvârşite a Inimii. Mătuşa mea dragă şi Zâna Aleanului mă prind de mâini şi îmi zâmbesc. Sfintele Zâne încep să se rotească ameţitor în jurul nostru.

Lumina Soarelui de asfinţit ne învăluie într-o mantie roşietică. Suntem pe vârful Muntelui Gugu, ascuns privirilor de o ceaţă alburie, asemenea unui nor firav. Nu poate fi nor, pentru că cerul este fără pată. Acum ştiu că este Vălul Ocrotitor al muntelui şi ştiu că voi putea veni oricând Aici să cer cuvânt de folosinţă Marelui Zalmoxa, în Grota Cerului Înstelat. Marele Înţelept-Preot Deceneu, Bătrânii Înţelepţi Daci vor fi Aici, mereu, gata să mă îndrume. În orice clipă voi simţi că Înţelepciunea lor poate ajuta laîmplinirea Menirii mele. Ei vor îndruma orice Dac venit pe munte, cu Inima Curată, să ceară Înţelepciune…”

Partea a VIII-a
Steaua lui THOTH

- Părinte Drag, Înțelepții Pustnici m-au îndrumat în Inimă să cercetez Astrul ce îți poartă Numele. Te rog, îndrumă-mă! Cum îl pot afla?
- Dhyanna, Fiica mea Iubită, nu Steaua poartă numele meu, ci eu port Numele dat de oameni acelei Stele. Acel Astru, mai Strălucitor decât toate cele aflate pe Boltă, se află pretutindeni în Galaxie și în fiecare dintre Galaxiile Uni-Versului, în Infinitul Cosmos. Acea Alcătuire este cu mult mai mult decât un Astru, este mult mai Strălucitoare decât o Stea, mult mai Strălucitoare decât o Zeiță ce a primit Veșmântul de Foc Viu și Veșnic al unei Stele, este cu mult mai Strălucitoare decât cel mai Strălucitor Zeu aflat într-un Veșmânt de Stea. Acel Astru este Templul Etern în care sălășluiește Creatorul, Alcătuitorul, Zămislitorul, Cel din a cărui Iubire s-a înfăptuit Infinitul Uni-Vers cu tot ce este văzut și cunoscut și cu tot ce este nevăzut și necunoscut.
- Tată Drag, cum pot păși în Templul Etern?
- Fiica mea, Calea către Templul Etern în care sălășluiește Adevărul Absolut, începe din Inima ta, din Inima fiecărei Ființe Înveșmântate în Trup ce a ales Calea Cunoașterii Adevărului și a Ființării în Adevărul Etern.
- De ce i s-a dat acestui Astru-Templu, Numele tău? …”

Partea a IX-a
NIASCHARIAN! 

Cătunul în care m-am născut este aproape neschimbat și așa va fi și vremile din urmă ale acestei lumi. Aici, în Cetatea Munților Sfintelor Zâne, Timpul are un alt Înțeles și o altă Semnificație. Oamenii își văd în Tihnă de Viețile lor, de Familiile lor, de casele lor, de animalele pe care le cresc în ocoale. Își cresc în Legea cea Veche și Bună a Neamului nostru Pruncuțele și Pruncii și le dăruiesc întru cunoaștere și întru folosință aducătoare de Folos, toate Meșteșugurile și întreaga lor știință despre Firea Lucrurilor, despre Firea Omului și despre Firea celorlalte Viețuitoare. Viața trece astfel prin mii de Generații de la Părinți la Urmași, asemenea unui Râu Limpede ce coboară din Munte către Șes și își caută Liniștit și Încrezător Calea și Clipa în care va întâlni Oceanul și se va uni pentru totdeauna cu acesta. Viața își caută clipă de clipă, cel mai bun făgaș desenând meandre pe zecile de milenii de când ne-am întrupat din Zeii Părinți pe acest Tărâm Mamă ce ne-a fost dăruit cu Iubire întru creșterea, întru înflorirea și întru rodirea noastră în Oameni Înzeiți, așa cum au fost, cum sunt și cum vor fi veșnic, Bunii și Stră-Bunii noștri. Ne-am întrupat cu Adevărul Viu în Inimile noastre. Simțim și trăim Adevărul  în tot ceea ce înfăptuim, în fiecare respirație a noastră, în fiecare Gând și în fiecare Cuvânt Rostit sau scrijelit pe pietre ori încrustat în lut ori în Aur. Rostim Adevărul cu Bucurie în orice fel de împrejurarea a Vieții. Adevărul este modul nostru de a ne rosti pe noi înșine. Este Demnitatea și Impecabilitatea Neamului nostru. Este Calea noastră în Viață și este un Dar pe care doar cei care l-au aflat și l-au hrănit în Inimile lor, îl pot cunoaște cu Sufletele și cu Mințile lor și își pot apropia Folosul său Nemărginit. Adevărul Viu este asemeni Văpăii Focului cel Viu și Veșnic. Văpaia este Tămăduitoare pentru cel ce trăiește și rostește Adevărul și este Cale de intrarea în Templul Etern și Stare de Împărtășire cu Apa Izvorului de Înțelepciune. Văpaia Focului cel Viu și Veșnic este mistuitoare pentru cel ce caută a ocoli Rostirea Adevărului și a-și ascunde ticluirile în minciuni aducătoare de suferințe pentru el însuși și pentru Semenii săi, pentru Firea Înconjurătoare și pentru celelalte Viețuitoare ale Pământului. …”

Cuprins

Prolog

Partea a VII-a - Călăreții de Smarald

Partea a VIII-a - Steaua lui THOTH

Partea a IX-a - NIASCHARIAN!

Epilog

DE ACELAȘI AUTOR

Sursa: Editura Odris

Recenzii

Scrie o recenzie

Dhyanna Prințesa Dacă - vol. III - Călăreții de Smarald, autor: Paul Buică

Dhyanna Prințesa Dacă - vol. III - Călăreții de Smarald, autor: Paul Buică

Cel de al treilea volum în format electronic (MOBI) al trilogiei „Dhyanna Prințesa Dacă” din Colecția „Dhyanna”

Accesorii

Descarcari

Dispozitive pentru EPUB / MOBI

EPUB - Cărțile în acest format pot fi citite pe următoarele dispozitive... MOBI - Cărțile în acest format pot fi citite pe următoarele dispozitive...

Descarcari (16.29k)

Cum comand eBooks?

Achiziționarea unei cărți electronice în format EPUB sau MOBI (Kindle), se face în felul următor...

Descarcari (13.75k)