Salmo Salar sau Somonul de Atlantic este unul dintre cei mai căutați și mai apreciați pești care trăiește în...
Tags
Salmo Salar sau Somonul de Atlantic este unul dintre cei mai căutați și mai apreciați pești care trăiește în...
Câteva Idei la care merită să te gândești Trupul nostru este format din 50 de Trilioane de celule. Această...
Plăcerea de a munci pentru împlinirea Visurilor tale şi ale Familiei tale şi Detaşarea de tot ce nu se manifestă în...
Alege Antreprenoriatul Online şi Offline! În acest fel, nu vei mai depinde vreodată de un loc anume, de vreun...
Manifestăm frecvent, nefolositorul şi dăunătorul obicei de a da vina pe oricine altcineva, atunci când ceva nu merge...
Această serie de cărți este creată pentru copiii care fac primii pași în lumea fantastică a desenului. Este o serie...
Block link
Din punct de vedere tehnic și funcțional „Casa Demetra” este o locuință semi-pasivă realizată pe o structură din lemn termoizolată cu saltele din lână. Este o construcție independentă energetic cu costuri minime în exploatare. Proiectul conține soluțiile tehnice și echipamentele necesare pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile: panouri fotovoltaice, panouri solare, centrală eoliană. Pentru anotimpul rece s-a optat pentru soluția de încălzire cu panouri termoradiante Sunjoy pozate pe plafoane pentru a obține maximum de randament.
Pentru suprafețele interioare ale pereților și pentru suprafețele plafoanelor „Casei Demetra” am propus folosirea materialelor naturale din gama plăcilor fibrolemnoase. Finisarea acestora se poate face cu tencuieli din argilă iar zugrăvelile pot fi realizate cu vopseluri lavabile din argilă colorate cu pigmenți naturali fabricați din pulberi de calcar. În băi și pe anumite zone din bucătărie se poate folosi un finisaj de tip Tadelakt. Pentru finisarea dușumelelor am propus folosirea lazurilor naturale. Finisajul pereților exteriori se va realiza cu lazuri naturale rezistente la specificul climei din România.
Numele acestui Proiect de Casă Naturală a fost inspirat de lectura celui de al doilea volum al Trilogiei Dhyanna, Prințesa Dacă, intitulat Zeița Mamă. Redau un scurt fragment din această carte:
”Străbatem Munții Rodniciei dinspre Miază-Noapte către Miază-Zi pentru a merge la Templul închinat Zeiței Demetra aflat în Valea Seratosului1 unde vom poposi douăsprezece zile pentru a ne înălța Rug Aprins în Inimi înainte de a merge în Templul Iubirii închinat Zeiței Isis, Templu aflat în apropierea locului de unde izvorăsc Aloutasul2 și Marisosul3. Acolo, vom primi Darurile de Cunoaștere de la Preoteasa Andra și tot acolo ne vom întâlni cu fiica ei aflată în Ucenicie de Ascultare în Templu, Prințesa Solla, cea care a fost Sora noastră în Ceata Fecioarelor Luptătoare aflate în Ocrotire și întru Desăvârșire sub Îndrumarea Înțeleptei Odris. Abia așteptăm să o revedem. Tatăl Prințesei Solla este Dhenzyos, Căpetenia Luptătorilor Botai4. Dhenzyos și Cetele sale au reușit cu mulți ani în urmă să țină piept valurilor de triburi pribege ai stepelor de dincolo de Munții cei Mari5 dinspre Soare-Răsare și să-i ocrotească astfel pe toți crescătorii de animale de pe dealurile Munților Rodniciei și pe lucrătorii pământului ce viețuiesc pe bogatele noastre plaiuri întinse. Luptătorii Botai i-au așteptat și i-au zdrobit pe cei veniți din întinsurile stepelor în Strâmturile Munților, apoi i-au împins dincolo de pietrele noastre de hotărnicie. Vor mai veni alte și alte triburi pribege peste ani, aflate în căutare de pășuni bogate pentru turmele lor de oi și capre. Vor mai veni și alte triburi ce nu-și mai pot afla un loc sub Soare acolo unde s-au întrupat și vor căuta bogăția pământurilor noastre. Vor veni și alții care vor căuta aurul nostru pentru a-și îndestula lăcomia și alții care vor cerși frumusețea femeilor noastre pentru a-și împrospăta Neamul ce și-a pierdut Vigoarea și Armonia Trupului. Întotdeauna vor fi oameni și triburi care vor alege pribegia în locul statorniciei și stăruinței de a-și îmbogăți Viața și Spiritul în locul în care s-au născut sfințind acel Loc Sacru pentru ei, așa cum este pentru fiecare dintre noi Locul Întrupării și sfințindu-și astfel propria Viață. Frecvența Vibrației fiecăruia dintre noi este în clipa nașterii asemenea celei a locului în care ne desprindem de Trupul Mamei noastre pământene. Frecvența locului nașterii ne va urma întreaga noastră Viață și ne va lipsi atunci când vom fi departe. Cu cât mai mult timp vom petrece departe de locul nașterii noastre în Trup cu atât mai mare va fi durerea pe care o vom simți în Suflet. Durerea aceea atât de greu de rostit în cuvinte, noi am numit-o Dor.”
1Seratos - Siretul.
2Aloutas - Oltul.
3Marisos - Mureșul.
4Botai - de la bâtă, botă, bot, băț = crescători de animale.
5Munții cei Mari - Munții Ural.
Paul Buică
...
Leave a comment
Log in to post comments