Pientra vol.I - Ritualul Cununii de Paul Buică

H-P-V1-RC-E1

Produs nou

Primul volum din Colecția Hyperboreea și cea mai recentă carte a autorului Paul Buică

Mai multe detalii

În stoc

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 4 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 4 puncte de loialitate care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 2,00 lei.


47,00 lei

Fisa tehnica

Autor: Paul Buică
Editură: Odris
ISBN: 978-606-93367-5-5; 978-606-93367-8-6
Colecție: Colecția Hyperboreea
Tip carte: Ediție tipărită
An apariție: 2018
Dimensiuni: 180x105x20
Nr. pagini: 400
Tip Copertă: Broșată
Edițiea: I.

Informatii

Despre carte:

Pientra este o carte despre noi toți, despre fiecare femeie și despre fiecare bărbat, în Inimile cărora vibrează Iubirea și ființează împreună în Armonie, despre ceea ce suntem în Profundul Ființei noastre, despre Lumina din Inimile noastre, despre Calea pe care alege să o urmeze fiecare dintre noi, despre Ființare și Înnemurire.

O poveste de Iubire peste milenii, o călătorie inițiatică în Văzut și în Nevăzut, o călătorie în lumea de astăzi și în vremuri de demult. O poveste a Cuvintelor de Folosință izvorâte din Inimile Înțelepților Pelasgi și Atlanți și păstrate în Piatră, în Șoaptele Pământului și în Susurul Izvoarelor. O poveste de Iubire a unei Fecioare Pelasge și a unui Luptător Atlant, o Călătorie Inițiatică pe Ramuri de Timp, pe Frecvențele Creației. O poveste a ființării în Deplină Armonie cu Firea Înconjurătoare, cu toate celelalte Ființe ce evoluează la Pieptul Mamei Pământ. O poveste a Obiceiului Pământului, a Legilor Frumoase ale Stră-Moșilor noștri, rostită demult și dăruită nouă la Lumina Nepieritoare și Nevătămătoare a Focului Cel Viu și Veșnic.

Pientra este o carte pe care o poți citi la orice vârstă, o carte de care te poți bucura așa cum te bucuri atunci când citești o poveste frumoasă, pilduitoare, inspiratoare.  

Fragmente din cartea Pientra vol.I - Ritualul Cununii de Paul Buică:

„Mă opresc pentru o clipă în fața casei din lemn. Nu-mi vine să-mi cred ochilor. Totul este aidoma imaginii pe care am purtat-o în Inimă încă din copilărie, încă de pe vremea în care nu rostisem încă vreun cuvânt. Lemnul cioplit al casei, șindrila arsă de Soare, ușa, pridvorul și multitudinea de vase din lut smălțuit orânduite cu dragoste din care îmi zâmbeau flori multicolore. Toate erau acolo unde le-am știut a fi parcă dintotdeauna, de la începuturile timpului. Ierburile înflorite, pomii roditori, cuptorul frumos văruit și trunchiul de gorun așezat pe doi bolovani pe care stăteam seara când începeau să răsară Stelele pe care le priveam cu nesaț până târziu în noapte. Toate mă așteptau parcă pentru a trăi împreună această clipă sublimă a revederii. Ceea ce Ochii Trupului meu văd pare a fi întruparea unui timp de mult trecut pe care nu mai cred demult că l-am trăit aievea pentru că m-am născut la oraș și am copilărit pe asfaltul din spatele blocului în care am locuit o vreme împreună cu părinții mei. De unde apărea, de unde venea iar și iar această imagine în Mintea mea și cum de locul acesta există cu adevărat? Privesc și nu-mi vine să le dau crezare Ochilor Trupului meu. Imaginea din Inima mea crește în luminozitate și în acuratețe și pe ecranul Minții mele se succed alte și alte imagini legate de acest loc ce pare a se fi desprins dintr-un basm minunat, neștiut, din care fac parte cu Trupul, cu Mintea și cu întreaga mea Ființă. Mă gândesc pentru o clipă că poate cele o sută douăzeci de zile petrecute în pustietate fără să scot vreun cuvânt, fără să vorbesc la telefon, fără să răspund mesajelor transmise prin poșta electronică sau prin serviciul de mesagerie al furnizorilor serviciilor de telefonie mobilă, fără să navighez pe internet și fără să îmi notez sau să înregistrez în memoria reportofonului măcar un singur cuvânt, m-au făcut să am tot felul de halucinații. Am învățat că omul este o Ființă Socială pentru care comunicarea sub toate formele cunoscute de noi până acum este o necesitate firească, că este ceva de la sine înțeles. Dacă ceea ce văd sau ceea ce cred că văd este o halucinație, atunci trebuie să ating, să mă conving că imaginea pe care am purtat-o și pe care o port în Inima mea s-a materializat cumva, într-un mod neștiut. Să mă conving că a coborât în Manifestare, că este acum o realitate a Orizontului Vieții mele. Pășesc pe cele două trepte din piatră și mă apropii de ușa din lemn cioplit. Pun mâna pe clanța din fier și pentru o clipă ezit. Dacă este cineva în casă și eu dau buzna ca un necioplit. Poate că cel sau cea care se află dincolo de ușă se va speria. Poate că în casă se află o familie cumsecade de pădureni care trăiesc pe aceste plaiuri de mii de generații, iar eu intrând nepoftit în casa lor, le tulbur Liniștea. Poate că vor crede că sunt un tâlhar care vrea să le facă rău și să le fure puținul avut. Nu arăt deloc ca un orășean după patru luni petrecute printre stânci. Cu barba mea uriașă, cu părul lung până pe umeri și cu pielea arsă de Soarele și de vântul înălțimilor par mai degrabă a fi o sperietoare sau un fel de Robinson sălbăticit cu totul.
Cei mai mulți orășeni se tund scurt și se bărbieresc zilnic, uneori și de două ori pe zi, dacă merg seara la vreun eveniment monden. Se îmbracă de parcă ar fi în uniforme de serviciu sau conform tendințelor zvârlite pe piață de către cei interesați ca moda să se schimbe în permanență pentru ca lor să le crească astfel volumul vânzărilor. Statutul social le cere orășenilor să se îmbrace și să se poarte într-un anume fel, fel pe care eu îl numesc „de plastic”, adică artificial, nenatural, lipsit de autenticitate. Este o mare diferență între obiectele pe care le numim haine și cele care sunt Veșminte. Când eram adolescent am descoperit că haină și haínă au ceva în comun și că nu este o coincidență. Am tras atunci concluzia că o haină nepotrivită îți poate influența comportamentul, că te poate face să ai o Atitudine mai mult decât nepotrivită. De mic m-au fascinat Cuvintele și am încercat să le înțeleg alcătuirea și semnificațiile păstrate dincolo de haina lor de litere. Lumea noastră este acum dominată de o preocupare aș spune aproape perversă pentru imagine. Hainele tale vorbesc despre statutul tău social, despre profesiunea ta și despre compania pentru care muncești. Nu poți să lucrezi la o mare companie și să te îmbraci ca unul care parcă ar fi un Dac coborât de pe Columna aia de la Roma, nu poți să porți plete și o barbă de sihastru, de practicant al Isihasmului și nu poți să scoți pe birou pita și clisa, să spargi o ceapă și să înfuleci la fel ca atunci când mergi la coasă. De ce nu poți să te porți firesc? De ce trebuie să pari altceva decât ești? De ce trebuie să fii de plastic deîndată ce ai venit la oraș și te-ai angajat la o firmă mai mare sau mai mică? De ce trebuie să ascundem permanent ceea ce suntem și ceea ce simțim? Oricum, peste nouăzeci la sută dintre cei care lucrează acum la marile companii au venit de la coasă și de la muls oile și vaca, iar majoritatea abia dacă sunt la a treia generație încălțată. Nu este nimic nefiresc, degradant sau stânjenitor în faptul că ai venit la oraș dintr-un sat sau dintr-un cătun uitat de lume, că vorbești uneori în Grai fără să-ți dai seama sau că nu cunoști toate uzanțele orășenești. Important este ceea ce ești în Interiorul tău, important este ceea ce simți și ceea ce radiezi în jur. Ai uitat de Portul Neamului, de Veșmintele atât de frumoase și în Inimi Cuvântătoare și te îmbraci în haine lipsite de orice fel de individualitate, te îmbraci în uniformele de serviciu impuse de unele companii. Hainele, acele haíne, te îndepărtează de tine și de rădăcinile tale multimilenare, de ceea ce tu ești în Interiorul tău profund.”
Fragment din Capitolul 1

„Mi-au trebuit câteva minute sau poate mai mult să revin în planul fizic, tridimensionalul în care ființăm. Pe de o parte eram încrezătoare, iar pe de alta, Mintea mă bombarda cu tot felul de gânduri de îndoială. Am ales să am Încredere în Șoaptele Inimii, am privit încă o dată Fagii cei Falnici și Înțelepți și am pornit cu pas vioi în direcția din care percepeam acel Murmur grav, diferit de cel al pădurii. Murmurul creștea tot mai mult în intensitate și în scurt timp am ajuns la o potecă făcută de animalele pădurii. După încă puțin timp, am aflat poteca ce ducea la cătunul Bunei mele. De îndată ce am făcut primul pas pe poteca știută, Murmurul Fagilor Înțelepți a încetat. M-am oprit și am făcut doi-trei pași într-o direcție intenționat greșită, dar Murmurul nu a reapărut. Așadar Fagii cei Înțelepți mi-au citi gândul și au știut că nu mă rătăcesc iar ci că doar încerc să aflu dacă Ei mă vor atenționa de voi greși din nou. Am înțeles atunci că în clipa în care voi dori să revin în Templul lor din adâncul pădurii, Murmurul mă va ghida. Mi-a trecut apoi prin Minte că poate până voi reuși eu să mă întorc în acel loc și să vorbesc iarăși cu ei, vor veni prin acele locuri măcelarii de păduri și Fagi mei cei Înțelepți vor cădea sub fierăstraiele cu lanț și că trunchiurile lor vor ajunge cine știe pe unde. Am trăit atât de intens acel gând încât lacrimile mi-au țâșnit din Ochi. Atunci a reapărut acel Murmur grav și în Inimă am auzit iar cum Mesajul Fagilor Înțelepți se rostește în Cuvânt:
„- Templul Fagilor Înțelepți nu există în lumea ta și nu i se poate pricinui nici un rău pentru că a fost în urmă cu zeci de mii de ani transmutat alchimic și ridicat în Nevăzut. Doar tu l-ai putut vedea și îl vei putea vedea ori de câte ori vei voi pentru că este ceva în Menirea ta care îți dă dreptul de a-L putea privi și de a putea pătrundea Cunoașterea pe care o păstrează.
– Poate pentru că voi fi și eu o Păstrătoare cândva, așa cum am auzit rostindu-se mai demult o șoaptă în Inima mea?
– Aceasta este doar o parte a Menirii tale. Află-ți Întreaga Menire și întoarce-te în Templul Fagilor Înțelepți pentru a Împlini, așa cum te-am îndrumat.”

– Aceasta a fost experiența trăită de mine în Pădurea Uriașilor, cum o numesc sătenii. Nu știu dacă numele pădurii vine de la Uriașii care au trăit până în urmă cu mai bine de o mie de ani prin acele locuri sau dacă vine de la Fagii Uriași și Înțelepți pe care Stră-Moșii noștri Pelasgi îi puteau vedea pentru că nu le-ar fi trecut niciodată prin Minte să încerce să-i doboare. Știu cumva, într-un mod pe care nu mi-l pot explica acum că Pelasgii comunicau cu acești Înțelepți și mai știu că arborii aveau atunci dimensiuni cu adevărat uriașe pentru că trăiau sute de mii de ani. Ar mai fi de adăugat doar că în acea seară am luat decizia de a refuza oferta venită de departe. Am înțeles că nu de glorie trecătoare am nevoie și de sume foarte mari de bani ci de Cunoaștere Profundă. Asta a fost! Vă mulțumesc Prieteni Dragi că ați avut Răbdare să îmi ascultați povestea! Vă mulțumesc în Inimă!”

Iubita mea Pientra o privește cu Drag pe Ioana. Sunt sigur că în acest moment Inimile celor două femei sunt în Comunicare Nemijlocită. Ceilalți sunt tăcuți. Privesc flăcările jucăușe ale Focului Sacru și probabil că nu se pot gândi la nimic sau văd pur și simplu în Inimile lor, Imaginile care izvorăsc ca un torent din Inima Ioanei. Poate că într-un fel neștiut, toți ființăm cumva în acest moment, în Templul Fagilor Înțelepți. Mâinile noastre se prind și suntem asemenea unei flori prin ale cărei petale crește un flux tot mai intens de Emoții, de Informații, de Energie Înfăptuitoare. Focul crește și el în intensitate sau poate doar așa se înfățișează Ochilor Trupurilor noastre. După un timp pe care nu-l pot defini, Iubita mea Pientra își desprinde palmele de ale celor din dreapta și din stânga ei și le orientează către Foc. Facem și noi același gest fără a ne întreba de ce sau ce urmează. Pientra rostește cu glas domol, cald, drag:
– Povestea Fagilor Înțelepți este inițiatică. Deschide o Cale de Învățare a Comunicării Nemijlocite. Împreună cu mult timp noi, Iubitul meu și cu mine, am primit în Dar un joc pe care l-am numit Sclipici. Eram adolescenți în acea Viață a timpurilor de demult. Nu era un joc oarecare. Credeam că noi l-am inventat. Abia mai târziu am înțeles că era un Dar. Când ne-am ținut de mâini vi l-am dăruit la rândul nostru și vouă. Acum îl puteți juca și voi. Îl veți afla în Inimile voastre.
Fragment din Capitolul 2

„Pentru mine și pentru prietenii noștri experiența trăită a fost copleșitoare. După ce ne-am prins de mâini, am simțit că ne pierdem cumva materialitatea și că ne înălțăm în Văzduh învăluiți într-un fel de nor sferic albastru-transparent. Frumos și plin de Taine este acest vechi Cuvânt al Neamurilor noastre! Când rostești Văzduh simți Emoția ce izvorăște din Inima ta și ai senzația fizică și mentală că rostirea lui are puterea unei Mantre sau a unui Kod ce îți deschide Porțile către alte planuri ale Multi-Versului. Văzduhul sau Văz-Duhul este Vederea Spirituală sau Vederea în Duh, este percepția pe care o ai atunci când te afli în Liniștea Inimii, în Meditație și reprezintă extinderea percepției pe coordonate pe care cu greu acceptăm că ar putea exista până ce nu trăim această experiență. Văz-Duhul nu este înaltul atmosferei terestre așa cum înțelegem în limbajul obișnuit, limbaj din care aproape că a dispărut acest minunat Cuvânt. Nevăzutul este doar prima treaptă a percepției extinse, a Văz-Duhului. Înțelepții noștri din Munți rostesc cu Respect acest Cuvânt vechi de când lumea. Stră-Moșii noștri l-au adus cu ei atunci când au coborât pe Pământ, pe insulele Atlantidei. Folosim încă vreo patru sute de Cuvinte din cele mai mult de șase sute de mii ale Limbii Atlante. O parte dintre acestea se păstrează încă în limbile și în dialectele multor populații de pe Pământ. Cele mai multe nu se mai folosesc de mult timp. Puțini sunt cei care cunosc cu adevărat care este sursa primordială a Cuvintelor. Este mult mai comod să cobori până la primul sau maximum până la cel de al doilea strat etimologic și să afirmi că acolo se află Sursa majorității cuvintelor unei limbi care se vorbește astăzi. Cum au ajuns acei oameni să construiască și să folosească acele sunete complexe pe care le numim generic Cuvinte, de la Cu-Vânt, cu suflu, cu Viață, aducându-ne astfel în Atenție că tot ceea ce rostim este viu? Cuvintele sunt vii, sunt Sfere de Energie și tocmai de aceea produc Efecte. Lumea noastră nu mai are disponibilitate pentru cercetare lingvistică de profunzime și nici fonduri nu sunt alocate în acest domeniu aparent neproductiv și din multe puncte de vedere incomod, dacă facem referință la dimensiunea sa istorică și la implicațiile pe care le poate genera, mergând până la rescrierea integrală a istoriei oficiale. Cercetarea lingvistică de profunzime presupune studii complexe ale istoriei reale, cercetarea Evoluției Omului ca specie din punctul de vedere al Evoluției sale Spirituale, cercetări complexe ale sunetelor Naturii, ale Bio-Sferei, cercetări ale Simbolisticii Stră-Vechi și studii și cercetări din multe alte domenii, inclusiv din Știința Matematicii. Probabil că sunt mulți pasionați care ar întreprinde asemenea cercetări profunde dacă ar exista surse de finanțare. Cine să finanțeze însă un asemenea Program? Cei care dispun de resurse financiare importante nu vor finanța niciodată asemenea cercetări pentru că nu înțeleg la ce le-ar putea folosi rezultatele cercetărilor, rezultate care ar putea să apară peste câteva zeci de ani și ale căror semnificații cu greu le-ar putea pricepe. Cu și mai mare dificultate le-ar putea afla acelor rezultate aplicații practice cu toate că aplicațiile unei asemenea Cunoașteri sunt practic nelimitate și benefice pentru construirea viitorului omenirii. Acest Proiect va începe însă peste foarte puțin timp, odată cu Nașterea Noii Omeniri. Pentru moment, majoritatea oamenilor își simplifică tot mai mult limbajul cu ajutorul căruia comunică. Limbile vorbite pe Pământ se amestecă în mod nefiresc și își diluează reciproc vechiul conținut și vecile semnificații. Pretutindeni se vorbește tot mai mult „afacereza”, o modalitate stearpă și lipsită de Viață de a comunica și tot mai puțin se vorbesc Limbile Materne curate, cele care păstrează în ele Tainele de la Începutul Lumii. Oamenii folosesc tot mai puține Cuvinte și acesta este un fapt ce atrage după sine involuția speciei noastre. Cuvintele vechi sunt Sacre pentru că sunt asemenea unor cupe din care Cunoașterea și Înțelepciune pot fi sorbite asemenea unei ape cristaline de Izvor. Piatra păstrează Cuvintele Primordiale în Memoria ei pretutindeni, pe tot întinsul Pământului și nu doar la suprafață ci până în adâncimi nebănuite. Piatra se auto-inscripționează în profunzime cu Vibrațiile și cu Kodurile sunetelor Cuvintelor. În Liniștea cavităților scoarței terestre poți asculta Rostirile Înțelepților Atlanți, Pelasgi, Geți, Daci. Apa păstrează și ea Cuvintele Începutului și le duce în adâncimea Pământului oriunde poate ajunge, le ridică apoi în Izvoare și după ce dăruiește pietrelor Vibrațiile lor, le dăruiește Oceanului Planetar întru păstrare. Când asculți susurul unui Izvor poți asculta Cuvinte pe care le vei auzi și înțelege atunci când vei lucra cu tine pentru extinderea simțurilor fizice, Cuvinte cărora le vei înțelege Sensul Profund doar în Limba ta Maternă. Stră-Moșii noștri Atlanți, asemenea Pelasgilor și Geto-Dacilor mai aveau o limbă pe care o vorbeau în Taină: Limba Stelelor sau Limba Galactică prin care comunicau cu toate Ființele Galactice. Aceasta este păstrată în Cristale și deopotrivă în piatră și în apă. Este Limba Ființelor, Limba Vieții. Învățând-o poți comunica direct, nemijlocit cu oricare Ființă din Galaxie și din Clusterul Galactic din care face parte Galaxia în care ființăm. Stră-Moșii noștri Înțelepți foloseau Limba Vieții atunci când vorbeau cu Ființele din Nevăzut, atunci când vorbeau cu copacii și cu animalele pădurilor, cu Ființele Acvatice ce ființează în Oceanul Planetar. Oricine își iubește Limba Maternă poate învăța cu ușurință Limba Galactică pentru că Limba Maternă păstrează în Cuvintele sale vechi, Kodurile cu care poate deschide Porțile Universității Galactice a Cunoașterii și poate intra și studia în voie în Biblioteca Galactică a Înțelepciunii. Cine nu crede că așa ceva este posibil, poate cerceta Limba sa Maternă, poate experimenta, se poate bucura de Darurile pe care le va afla pregătite pentru el în cea mai mare Bibliotecă din câte cunosc acum a exista. Sigur că există și o Bibliotecă a Clusterului din care face parte Galaxia noastră și cu siguranță că există Biblioteci și mai mari, dar pentru a le cerceta trebuie mai întâi să-ți dobândești Nemurirea Trupului, să evoluezi așa cum nimeni nu-și poate măcar imagina acum și să ființezi ca EON, ca Ființă ce a dobândit o Inteligență Divină, ca Ființă care poate manifesta o Forță Nemărginită cu ajutorul căreia poate crea Sisteme Solare pe care va germina, va crește și va înflori Viața într-un număr nelimitat de Forme de Manifestare.”
Fragment din Capitolul 3

Cuprinsul cărții:

Capitolul 1 ……………….
Capitolul 2 ……………….
Capitolul 3 ……………….

Sursa: Editura Odris

Recenzii

Nota 
03-10-2018

Pientra de Paul Buică

O Carte a cărei prim volum transformă în mod Miraculos lucrurile înconjurătoare, o Carte pe care o citești cu uimire și admirație, o Carte care te trimite într-o călătorie fascinantă pe Ramuri de Timp așa cum nu a mai făcut-o nimeni niciodată.

Când vom putea citi următoarele volume, oare?...

Scrie-ti parerea!

Scrie o recenzie

Pientra vol.I - Ritualul  Cununii de Paul Buică

Pientra vol.I - Ritualul Cununii de Paul Buică

Primul volum din Colecția Hyperboreea și cea mai recentă carte a autorului Paul Buică

Accesorii

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si: