Dhyanna Prințesa Dacă - vol.I de Paul Buică

D-DPD-V1-E1

Produs nou

Primul volum al trilogiei „Dhyanna Prințesa Dacă” din Colecția „Dhyanna”

Mai multe detalii

În stoc

Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 3 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 3 puncte de loialitate care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,50 lei.


32,00 lei

Reduceri la volum

Cantitate Reducere Ai economisit
5 7% Pana la 11,20 lei
10 12% Pana la 38,40 lei

Fisa tehnica

Autor: Paul Buică
Editură: Odris
ISBN: 978-973-0-13610-4
Colecție: Seria Dhyanna Prințesa Dacă
Tip carte: Ediție tipărită
An apariție: 2012
Dimensiuni: 180x105x24 mm
Nr. pagini: 418
Tip Copertă: Broșată
Edițiea: I.

Informatii

Despre carte:

O carte care te fură timpului pe care crezi ca îl trăiești și te lasă, dincolo de spațiu și timp, pe mâini pricepute în a pune om-ul in matca lui de OM, în deplină armonie cu viața, natura și originile sale cele sfinte. În locurile unde Înțelepții vechii lumi pierdute au ridicat un neam de oameni drepți și aprigi numiti Daci, pe teritoriul Sfintei Dacii.

Nu reinventează roata și nici istoria. Cartea ofera doar o poartă fiecărui suflet-cititor ce-i va ține companie Prințesei Dace - Dhyanna într-o călătorie a regăsirii și renașterii, interioare și exterioare. Pentru a crea a lume noua. O lume care, în fapt, n-a pierit niciodată, doar așteaptă să fie redescoperită și „văzută” de către cei care simt dorul unei vieți trăită în Înțelepciune și Armonie cu Natura, cu demnitate și drag de libertate.

"În Dacia te simţi pretutindeni Acasă. Munţii semeţi, cu cuşmele lor de gheaţă, stepele aspre dinspre Soare-Răsare, Marea Cernită, brăzdată de pânzare, Donarisul cu bogăţia sa de peşte şi ape hrănitoare pentru însetatele holde, dealurile roditoare dinspre Soare-Apune, râurile ce se reped să scrie semne în stânci şi unduie apoi alene în şesuri odihnitoare, grotele tainice în care trudesc Înţelepţi şi Ucenici cu inimi înflorite, cascadele urlătoare, tăurile culmilor şi lacurile din adâncurile munţilor, pădurile umbroase şi holdele aurii în care Soarele însuşi îşi află oglinda, vieţuitoarele pământului, apelor şi văzduhului, toate te primesc şi te petrec cu cântec doinit de drag, cu miresme însorite de prospeţime, toate îţi dăruiesc Înţelepciunea acestui loc în care Creatorul a poposit şi a revărsat, din Sacul Său Luminos, Bogăţia şi Iubirea Sa".

Trecutul si Viitorul se topesc în fața Eternului Prezent al Dacilor Liberi și Înțelepți, și deschid larg o poartă prin care ești invitat să pășești. De aici, Călătorule, inima ta va ști să iți îndrume pașii Acasă.

Camelia Moga


Fragmente din cartea Dhyanna Prințesa Dacă vol.I de Paul Buică:

Prolog

– Bunicule, eu am şase ani. Tu câţi ani ai?
– Păi, să tot am de două zeci de ori şi mai bine vârsta ta.
– Bunicule, ce este încrederea?
– Încrederea este temeiul pe care îl pui în Adevărul rostit de un om, în Respectul cu care te ocroteşte şi Iubirea cu care simţi că te înveşmântează… dar mai bine îţi spun o poveste ca să înţelegi cum este şi ce este Încrederea.
– Bunicule, ce poveste îmi spui?
– O poveste adevărată.
– Dar să fie o poveste adevărată-adevărată şi frumoasă-frumoasă detot…
– Bine, atunci am să-ţi spun Legenda Fraţilor Daci, a Prinţesei Dhyanna1, a fratelui ei, Înţeleptul Agwanti2, a Zeiţei Ro şi a Fiicei lor, tânăra Prinţesă Dhyanna ce şi-a dobandit Nemurirea şi este şi va fi mereu Regina Dacilor.
– Spune, Bunicule, spune! – mica Prinţesă începu să ţopăie de bucurie şi sări în braţele Bunicului aşezat pe băncuţa din faţa casei, cioplită dintr-un singur trunchi de fag.
– A fost odată ca niciodată, pe vremea când oamenii nu ştiau a minţi, când trăiau în Puritate, Recunoştinţă şi Iubire, când salutau în fiecare dimineaţă Soarele şi-i mulţumeau pentru Darul de Lumină, când trăiau laolaltă cu animalele pădurii în Armonie Dumnezeiască, când Marele Zalmoxa și Înţeleptul Lup Alb trăiau printre noi, când Sfintele Zâne se înfăţişau oamenilor în chip pământesc, a fost un Tărâm fără seamăn în Bogăţie, Belşug şi Frumuseţe, pe care-l numim şi astăzi Ţara Dacilor sau Ţara Lupilor Nemuritori.
– Bunicule, noi suntem Daci?
– Da, fată dragă, suntem urmaşii acelor oameni fără seamăn în Iubire şi Dreptate.
– Suntem şi Lupi totodată?
– Da, suntem şi Lupi Nemuritori, doar că astăzi nu mai este nevoie să ne transformăm în Lupi şi să luptăm, pentru că Pacea a coborât în sfârşit pe Pământ. Dar, dacă vreodată va fi nevoie…
– Spune, bunicule, spune…
– Dacii acelor vremuri de demult au fost un popor ales si plăcut Domnului Zeu, viteaz şi harnic, ce nu a cunoscut sclavia. Erau oameni liberi în viaţă şi în spirit, care-şi munceau cu drag pământul, creşteau animale şi îşi învăţau copiii să trăiască în Armonie cu pădurea, cu apele, cu toate Fiinţele lăsate de Creator, să trăiască în Armonie cu ei înşişi ca adevăraţi Fraţi şi Surori în Spirit. Îşi învăţau copiii că un cuvânt rostit este o săgeată aruncată şi nu mai poate fi luat înapoi. Îi învăţau ca numai astfel se pot bizui în orice împrejurare unul pe celălalt, că pot avea încredere deplină unii în ceilalţi. Asta se vedea foarte bine în luptele pe care le duceau cu cei ce râvneau la bogăţiile ţării lor minunate. Chiar în cele mai grele lupte, nu-şi lăsau fraţii şi surorile rănite în urmă, preferând să moară decât să se abandoneze unii pe alţii sau să se lase să cadă în sclavie. Doi de rămâneau doar în luptă, ei luptau spate în spate şi dacă unul cădea, celălalt îşi lua viaţa şi nu se lăsa prins. Aşa erau Bunii şi Stră-Bunii noştri, cei Buni şi cei Drepţi, cum îi ţinem minte şi îi pomenim cu Respect şi Iubire.
– Bunicule, şi fetele luptau?
– Da, draga mea şi erau aprige în luptă alături de bărbaţii, fraţii şi părinţii lor.
– Şi Prinţesa Dhyanna a luptat alături de Fratele ei?
– De multe ori au luptat unul lângă celălalt şi s-au ocrotit unul pe celălalt, doar că într-o zi, la Sarmisegetuza…
– Ce este Sarmisegetuza, Bunicule?
– A fost cea mai mare Davă din acele timpuri. Cetatea se află acoperită acum de păduri şi este bine că-i aşa, dar în acele vremuri îţi trebuia o zi întreagă pentru a ajunge dintr-un capăt la altul al aşezarii. Era Sanctuarul Solar al Ţării Dacilor şi avea multe Temple, în care Înţelepţii Daci cântăreau cu mare răspundere hotărârile ce aveau să le ia. Din Sarmisegetuza Marele Rege Decebal veghea întreaga Dacie. În Sanctuare, Înţelepţii vorbeau cu Zeii, îl intrebau pe Zalmoxa care sunt semnele vremurilor, ale Numerelor Sacre şi ale Bolţii Cerului şi cum este mai bine să aleaga să făptuiască. Pentru a afla toate acestea, Înţelepţii consultau cele două calendare: cel întocmit pentru lucrătorii pământului şi cel al Spiritului, un calendar cu mult mai pătrunzator de Taine şi în întregul său adevărat în tot ce le desluşea despre Fiintă și Creaţie. Ei ştiau de la Zalmoxa că un război nu este un lucru bun, pentru că indiferent cine iese învingător, mulţi semeni vor fi ucişi şi răniţi, mulţi copii şi multe femei vor plânge după taţii şi bărbaţii lor. Nu ridicau la luptă săbiile lor încovoiate, asemănătoare coaselor pe care le folosim şi astăzi, decât atunci când nu mai exista altă posibilitate de a-şi apăra Tărâmul Stră-Moşesc. Şi săbiile lor erau cunoscute şi temute de toţi vrajmașii tocmiţi cu aur pentru a călca Dacia, pentru că ei ştiau a prelucra într-un fel aparte fierul, astfel că săbiile lor erau foarte iuţi, trainice şi tăioase. Au dus acest meşteşug până în ţările îndepărtate, de unde răsare Soarele.
– Cum luptau Dacii, bunicule?
– Luptau ţinând cu ambele mâini sabia lor necruţătoare, numită falx. La cureaua lată din piele, pe care o mai poţi vedea şi astăzi dar tot mai rar la oamenii noştri când se îmbracă în portul tradiţional, purtau sica, un cuţit încovoiat şi temut. Piepturile le erau dezvelite şi nu cunoşteau teama, pentru că ştiau că dacă vor pieri în luptă, se vor reîntoarce curând ca prunci în neamul lor. Dacii erau un popor magic şi cei ce i-au întâlnit în luptă au văzut cum se transformau în Lupi uriaşi, dând dovadă de o forţă supraomenească. Ei înşişi îşi spuneau Lupi şi într-o zi o să-ţi povestesc şi Legenda Lupului Alb. Stindardul lor de luptă era un Cap de Lup ce purta o coadă de Dragon in culorile Podului de Foc, asemenea curcubeului şi, în goana cailor, aerul intra prin gura Capului de Lup şi ieşea cu un urlet înfricoşător, înspăimântând duşmanii. – Ce-au facut la Sarmisegetuza Prinţesa Dhyanna şi Fratele ei, Agwanti? Au murit?
– Dacii sunt Nemuritori, asta să ţii minte în toată viaţa ta! Ei nu pot fi înfrânţi nici dacă sunt ucişi, pentru că vin iarăşi şi iarăşi tot mai puternici şi mai luminoşi. De aceea Zeii din Alcyone le-au încredinţat acest Pământ Sfânt şi i-au îndrumat sa aducă aici Pacea şi Buna-Fiinţare. Prinţesa Dhyanna, Fratele ei, Agwanti şi cei care mai rămăseserăîn viaţă din ceata lor au fost încercuiţi de hoardele sălbatice şi flămânde de mercenari, venite din Miază-Zi, de la mai bine de o mie de verste. Nu ar fi ajuns niciodată la Sarmisegetuza şi nu ar fi putut-o cuceri nicicând dacă nu ar fi fost un trădător care să le arate drumul către apeductele din piatră, prin care Cetatea primea Apă Vie din munţi, de la Feţele Albe. Dar aşa era hotărât în Ceruri şi pe Pământ, încă dinainte de timp. Agwanti a fost rănit şi a căzut de pe cal. Sora sa Dhyanna s-a apropiat de el şi, cu lacrimiîn ochi, l-a îmbrăţişat pentru ultima oară. Lacrimile lor s-au amestecat şi s-au ridicat la cer. Pe boltă s-au putut vedea miliarde de luminiţe clipind. Cu o mişcare rapidă şi sigură, Dhyanna a curmat suferinţa fratelui ei. I-a pus în palmă puţină ţărână din Ţărâna Sfintei Dacii şi, închizându-i pumnul, i l-a aşezat pe piept. I-a pus în cealaltă palmă piatra verde ce o purta pe fruntea sa şi i-a închis şi acest pumn. Piatra avea Darul de a călăuzi Sufletul Fratelui ei catre Zalmoxa. Luă de la gâtul Fratelui piatra de culoarea florilor de câmp şi şi-o legă la încheietura mâinii. Chiar el pregătise aceste pietre pentru ca ei, călăuziţi de Domnul Zeu să se reîntâlnească în vieţile următoare. A încălecat apoi şi, după ce a privit cu Iubire fără margini către pădurea din apropiere, a pornit în ultima bătălie a acelui timp. Strigătul ei de luptă a îngrozit mercenarii duşmani şi lupta a durat până târziu în noapte. Sleită de puteri şi de durerea înfrângerii, înconjurată de duşmani şi fără putinţă de scăpare, Dhyanna a scos încă o dată sica însângerată şi şi-aîncredinţat viaţa Zeilor. Tatăl lor şi sora sa căzuseră pe ziduri, la Sarmisegetuza. Întregul lor neam luptase cu vitejie, până la ultima suflare. Dar nimeni nu plângea, sufletele lor priveau cu încredere Cerul pe care Zalmoxa desena lumini trecătoare.

Dhyanna şi Agwanti au trăit ca adevăraţi Fraţi în Viaţă şi în Spirit. Între ei exista o Armonie fără seamăn, o Iubire necunoscută celor mai mulţi dintre oameni. Îşi dăruiau unul altuia Bucurie în fiecare clipă, fie că erau împreună, fie că nu…”

Trupul şi mintea mea, Inima, Fiinţa, tot ce sunt eu vibrează deodată cu sfera de Foc Nevătămator ce creşte necontenit, atât de mult încât mă învăluie. Îmi cunosc Menirea în timpul ce va veni, îmi cunosc Menirea în acest timp şi ştiu Acum-Aici în Inima de Taină şi în Pacea Înţeleaptă a Muntelui Gugu că voi împlini Voia Zeului Creator Zalmoxa. Fiinţele de Lumină din jurul meu, Fiinţele dragi mie din preajma mea, Înţelepţii, Preoţii, Marele Lup Alb, Regele Decebal şi toţi ceilalţi Regi Daci dinaintea Sa, Regina Tomiris, Înţeleptul Aisus şi Zâna Aleanului, mătuşa mea dragă şi tatăl meu, Sfintele Zâne şi Zeii Înălţaţi ce ne veghează din Necuprins îmi întăresc Fiinţa cu Puterea Iubirii lor. Ştiu că îmi voi împlini Menirea. Altă Cale nu există. Credinţa mea este deplină şi este pentru prima dată când nu mă simt copleşită de încrederea ce mi s-a dăruit mie deodată cu această Menire. Bucuria pe care mi-o dă cunoaşterea Puterii Credinţei mele este fără de hotare.

– Mărite Zalmoxa, pentru ce este atâta suferinţă în lumea noastră? Creatorul nostru ne-a creat din Iubire. Cum a fost posibil să apară atâta ură pe pământ?

Unii dintre preoţii Atlantidei au căzut în capcana minţii cuprinse de panica fricii de moarte. Cei ce s-au salvat de la scufundarea Insulei Atlantida s-au împrăştiat în toateţările vechii lumi şi s-au amestecat printre neamurile ce vieţuiau în Adevăr şi Lumină. Mintea lor betegită i-a îndemnat să slujească în vibraţii tot mai întunecate, să semeneîn minţile oamenilor neîncrederea, ura, dezbinarea, avariţia. Au început să ascundă Adevărul şi să-l schimbe cu lucruri fără sens. L-au negat până şi pe Creatorul a Tot ce ESTE şi au ticluit existenţa unui alt creator, pe gustul minţii lor înfricoşate. Au pornit să-şi abată semenii de la Calea Luminii şi au inventat războiul, uciderea, tâlhărirea, sclavia. Lucrarea lor întunecată a cuprins aproape toate neamurile pământului. Doar Dacia a rămas neclintită în faţa acestor viclenii născute de minţile bolnave şi atunci preoţii întunericului au trimis alţi şi alţi regi ai lumii să pornească război împotriva noastră şi să ne distrugă ţara şi neamul. Şi în viitor se va spune că toată Cunoaşterea şiÎnţelepciunea noastră Veche este satanică şi că noi nici măcar nu am existat aşa cum suntem în Adevăr, că am fost doar nişte barbari3Înţelepţii şi Alchimiştii noştri vor fi torturaţi, întemniţaţi şi arşi pe ruguri în văzul tuturor, pentru a-i înfricoşa pe cei care ar avea îndrăzneala să cerceteze Ştiinţele Sacre. Mai târziu, când cercetarea Uni-Versului nu va mai putea fi strunită, vor spune că Ştiinţa noastră Sacră este doar un mit. Vor veni şi vor cumpăra pe nimic pământurile noastre de la Fraţii noştri şi de la Surorile noastre aduse în cea mai nedemnă săracie de regi şi sfetnici vânduţi străinilor. Acei trădători de neam şi de ţară vor plăti cu existenţa lor spirituală trădarea Daciei Sfinte. Fiinţa lor va fi cu totul ştearsă din Casa Cerească, iar Energia Vieţii ce i-a condus prin mii de vieţi se va întoarce pentru totdeauna în Izvorul Creatorului. Aceea este cu adevarat Moarte, este ceea ce voi numiţi îndeobşte Nefiinţă, fără a înţelege prea bine ce spuneţi. Va fi un moment când aproape că Dacia nu va mai exista ca ţară, pentru că totul va aparţine altor neamuri, dar va fi doar un moment fără însemnătate, pentru că, în zilele următoare, Mama Pământ va primi Raza Curată ce va arde tot ce nu este Curat şi Luminos şi toate creaturile întunecate vor fi coborâte în adânc. Nu vă temeţi, Dacia Sfânta este Nemuritoare! Păşiţi mai departe pe Calea Luminii şi a Iubirii, indiferent de ce se petrece în jurul vostru! Fiţi Împreună-Creatori întru Desăvârşire!”

Pe lacul întunecat din Inima Muntelui, stelele strălucesc acum cu putere. Nimeni nu rosteşte vreun cuvânt. Orice gând a rămas în urmă. Atentă, alertă, Fiinţa mea este una cu Muntele Sacru, cu Dacia mea dragă, cu Înţelepţii şi Regii Daci. Sfintele Zâne coboară în profund Cuvântul Sfânt:

OOOOOMMMM…. OOOOOMMMM…. OOOOOMMMM….”

Tulnicul preia tonalitatea Sfintelor Zâne şi vesteşte Tărâmului Sacru neclintirea noastră. Simt privirea aprigă a Regelui Decebal îndreptându-se către mine şi ştiu şi înteleg în Inima mea că va fi în tot timpul de-a dreapta mea, că mă pot bizui oricând pe braţul lui puternic şi pe Înţelepciunea Sa, că pot merge oricând în Piatra Craiului, acolo unde Fiinţa Sa îşi are sălaşul, să-i cer Sfat de Taină. Văd şi Iubirea, şi încrederea, şi duioşia din ochii săi şi îmi amintesc că, atunci când eram foarte mică, îl trăgeam de barbă, iar el râdea atât de tare încât nu mai auzeam nimic. Marele Lup Alb se apropie şi ştiu că El şi haitele sale de lupi netemători şi Desăvârşiţi Luptători îmi vor fi şi pe mai departe cei mai buni prieteni alături de Nemuritorii Luptători Daci, în vremurile de luptă ce vor veni şi în acei o mie de ani de pace vestiţi din timpuri străvechi, atunci când eu voi fi Regina Daciei Sfinte. Paznicii din Nevăzut mă privesc cu încredere. Înţelepţii Daci au în ochi Credinţa Neţărmurită, iar din piepturi le izvorăşte Iubire. Înţeleptul Aisus şi Zâna Aleanului se apropie şi îmi dăruiesc o ramură de măslin înflorit. Este un semn al recunoaşterii şi preţuirii Armoniei Desăvârşite a Inimii. Mătuşa mea dragă şi Zâna Aleanului mă prind de mâini şi îmi zâmbesc. Sfintele Zâne încep să se rotească ameţitor în jurul nostru.

Lumina Soarelui de asfinţit ne învăluie într-o mantie roşietică. Suntem pe vârful Muntelui Gugu, ascuns privirilor de o ceaţă alburie, asemenea unui nor firav. Nu poate fi nor, pentru că cerul este fără pată. Acum ştiu că este Vălul Ocrotitor al muntelui şi ştiu că voi putea veni oricând Aici să cer cuvânt de folosinţă Marelui Zalmoxa, în Grota Cerului Înstelat. Marele Înţelept-Preot Deceneu, Bătrânii Înţelepţi Daci vor fi Aici, mereu, gata să mă îndrume. În orice clipă voi simţi că Înţelepciunea lor poate ajuta laîmplinirea Menirii mele. Ei vor îndruma orice Dac venit pe munte, cu Inima Curată, să ceară Înţelepciune…”

Sursa: Editura Odris

Recenzii

Scrie o recenzie

Dhyanna Prințesa Dacă - vol.I de Paul Buică

Dhyanna Prințesa Dacă - vol.I de Paul Buică

Primul volum al trilogiei „Dhyanna Prințesa Dacă” din Colecția „Dhyanna”

Accesorii