Te-ai gândit vreodată cum ar arăta orașele în care trăim dacă ar fi plantați pretutindeni pomi fructiferi și dacă...
Niciun produs
În adolescență am citit o carte minunată cu titlul „Să fim sobri”. A fost scrisă și dăruită nouă de Alphonse Allais. Am citit-o, am recitit-o și iar am recitit-o și de fiecare dată am râs cu lacrimi. Acum, după mulți ani, mi-am amintit de această bijuterie a literaturii universale. Autorul ne-a dăruit un mesaj inițiatic prin această carte a sa pe care îl rezum astăzi în trei cuvinte: Viața Este Bucurie. Bucuria este o sămânță latentă care există în fiecare dintre noi. O descoperim încă din primele zile de viață. Bucuria este chipul adevărat al Sufletului nostru pe care de multe ori îl acoperim cu vălul tristeții. Amintește-ți Bucuria pe care o trăiai ori de câte ori, prunc fiind, vedeai chipul mamei tale. Toate acele imagini și clipe de fericire trăite atunci există în adâncul tău și le poți aduce oricând în mod conștient pe ecranul minții tale de astăzi pentru a-ți aminti cum și ce este Bucuria. Doar pentru a-ți aminti. Ține minte asta! Bucuria este starea noastră naturală și o trăim ori de câte ori ne detașăm de tot ce este umbrit în Viața noastră pentru că Bucuria este starea noastră firească. Acele umbre trecătoare au asupra noastră doar puterea pe care noi le-o dăm hrănindu-le cu Energia izvorâtă din adâncul nostru.
Nu lăsa nimic din exteriorul tău să-ți umbrească Bucuria de a fi, de a ființa pe acest Pământ al Iubirii! Orice se manifestă în Orizontul Vieții tale este doar un Efect al unei Cauze pe care tu nu ai aflat-o și nu ai cercetat-o încă. Dacă dorești ca acel Efect să nu se mai producă în viața ta, elimină Cauza, nu o mai alimenta cu Energia Gândurilor tale și Efectele neplăcute nu se vor mai produce. Atunci când fiecare dintre noi va fi un Izvor de Bucurie, toate umbrele vor dispărea de pe Pământ. Tristețea va pleca pentru totdeauna și vom putea continua să evoluăm pe o Planetă a Bucuriei și a Iubirii. Nu aștepta ca toți oamenii să înțeleagă asta și în cursul zilei de astăzi să se producă o Minune. Minunile sunt doar fenomene pe care nu le înțelegem încă, nu au nimic supranatural în ele. Ele au Cauze care le generează. Minunile apar în Viața noastră atunci când ne comutăm Atitudinea pe Bucurie. Când ieșim din gândirea dezastrului, umbrele dispar și Razele Soarelui ne luminează Viața și activează în noi Bucuria Împlinirii. Undeva există o Zeiță a Împlinirii care ne dăruiește tot ceea ce dorim atunci când ne atinge cu bagheta fermecată a Bucuriei... Acea Zeiță este Conștientizarea.
Bucuria este o coordonată esențială a Vieții tale, a Vieții tuturor Ființelor ce ființează la Pieptul Mamei Pământ. Sobrietatea ține de moarte. Alphonse Allais știa foarte bine acest lucru și de aceea și-a intitulat cu umor cartea „Să fim sobri”. A persiflat sobrietatea și pe cei care afișează un aer inabordabil de superioritate rece, o atitudine țeapănă. A persiflat societatea de atunci și pe cei înțepeniți în falsele valori ale timpului său. El știa că rigiditatea ca și sobrietatea, ține de moarte. Viața este însăși Mișcarea iar mișcarea este Bucurie. Stră-Moșii noștri Pelasgo-Geto-Daci ne-au lăsat o mulțime de Înțelepciuni concentrate în Cuvinte de Folos pe înțelesul tuturor. Ei rosteau spre exemplu: cele rele să se spele, cele bune să se-adune sau morții cu morții, vii cu vii. În ambele cazuri este vorba despre exemplificarea pe înțelesul tuturor a Legilor Uni-Versului, mai precis a Legii Cauzei și a Efectului. Când cele rele se spală, când dispar din orizontul preocupărilor noastre mentale, cele bune se adună pentru că s-a creat oportunitatea ca cele bune să coboare în Manifestare. S-a creat spațiul necesar manifestării lucrurilor pe care ni le dorim, pe care ni le-am dorit toată viața, dar pe care nu am știut cum să le facem să devină realitatea noastră. Ceea ce proiectăm zi de zi pe ecranul Minții, aceea se manifestă în viața noastră. Când ne schimbăm Atitudinea și lăsăm trecutul, când nu-l mai hrănim cu Energia noastră, miracolele încep să se producă în Prezentul Vieții noastre.
Atunci când permitem trecutului să plece din viața noastră, renaștem, redevenim vii. Până atunci doar simulăm că trăim în prezent, dar suntem în fapt, morți pentru Prezent. Pentru a putea să renaști cu fiecare nouă clipă a Vieții tale, alege să nu mai hrănești trecutul cu Energia ta. Folosește-o în totalitate pentru a împlini lucruri mărețe. Dacă te vei mulțumi cu jumătăți de măsură, mai devreme sau mai târziu te vei reîntoarce la falsele valori ale trecutului, vei reîncepe să îl hrănești cu Energia ta, iar trecutul te va acapara, îți va așterne vălul umbrelor pe chip și în final te va înghiți cu totul și te va destrăma în neant. Fii total în Măreția Ta și în ceea ce vrei să împlinești. Limitele există doar în sobrietate, în rigiditatea dogmelor, în moarte. În Bucurie, în Bucuria Împlinirii, în Puterea de a crea lucruri mărețe, de a-ți împlini Visul nu există nicio limită și nici o barieră. Tu alegi tot ce dorești să trăiești în această Viață așa că ai o mare Responsabilitate fiecare trăire a ta, pentru fiecare dorință a ta, pentru fiecare gând rostit sau nu, pentru fiecare cuvânt căruia îi dai Viață și pentru fiecare acțiune pe care o inițiezi sau în care te implici. Bucuria este a ta. Ai primit-o în Dar în clipa în care te-ai născut. Trăiește-o cu Iubire și împărtășește-o tuturor celor cu Inima deschisă! Pentru asta ți-a fost dăruită.
Aruncă tristețea și grijile de orice fel la gunoi! Alege Bucuria și trăiește-ți Visul! Permite Visului tău să se manifeste. Ai în permanență cel mai puternic aliat de partea ta. Uni-Versul a lucrat, lucrează și va lucra întotdeauna în favoarea ta. Chiar în această clipă, face tot ce este posibil ca tu să fii într-o situație cât mai bună în raport cu Emoțiile, Dorințele rostite și nerostite, cu Gândurile, Cuvintele, Acțiunile tale și cu tot ce este și înseamnă Atitudinea ta. Ceea ce tu emiți sub orice formă, conștient sau nu, cu convingere sau doar instinctual, nevrotic, este Tema pe care tu i-o dai Uni-Versului. Este ceea ce tu îi ceri să facă pentru tine, ce îi ceri să aducă în Manifestare. Tu îi dai Uni-Versului de lucru, iar El își va îndeplini cu Bucurie Misiunea încredințată. Întotdeauna. În fiecare moment. Dorințele tale sunt Lege pentru Uni-Vers. Amintește-ți de Lampa lui Aladin, de cuvintele Duhului Lămpii: „Porunca ta, e Lege pentru mine!”. Să ceri ce-ți este cu adevărat benefic și necesar, este un Act de Înțelepciune. Asigură-te întotdeauna că dorințele tale sunt în Armonie cu Firea Înconjurătoare și apoi... Dă-i Uni-Versului de Lucru!
Paul Buică
...
Leave a comment
Log in to post comments